Contact: 0747045685

citstolnici@yahoo.ro

Informatii

Lista reţelei naţionale de centre de informare şi promovare turistică

 

DETALII +

Obiective turistice

Program şi tarife ale obiectivelor turistice

DETALII +

Obiceiuri

Calendarul evenimentelor culturale, datinilor şi obiceiurilor

DETALII +

Bine ati venit pe site-ul centrului de promovare si informare turistica Stolnici

Cadrul fizico-geografic


Amplasată în sud-vestul Judeţului Argeş, comuna Stolnici se învecinează în partea de vest cu Judeţul Olt, respectiv comunele Coloneşti şi Optaşi-Măgura, în nord cu teritoriul comunei Lunca-Corbului, în est cu teritoriul comunei Buzoieşti, iar în sud cu teritoriul comunei Hîrseşti. Suprafaţa comunei este de 97 km. pătraţi (7400 de hectare), satele fiind aşezate de o parte şi de alta a râului Cotmeana, pe terasele acesteia, la o distanţă de 38 km. de reşedinţa Judeţului, Municipiul Piteşti şi la 18 km. de oraşul Costeşti. Situată într-un cadru natural deosebit, localitatea Stolnici, comună de rangul III potrivit Legii nr. 351/2001, cuprinde, din punct de vedere administrativ, următoarele sate componente: Stolnici (reședința), Vlășcuța, Izbășești, Cochinești, Cotmeana și Fîlfani. Satul reşedinţă de comună este satul Stolnici în care îşi au sediul autorităţile administraţiei publice locale: Consiliul local, Primăria Stolnici, precum şi celelalte instituţii publice reprezentative pentru comuna Stolnici: postul de poliţie, şcoala coordonatoare, farmacie, etc. Autorităţile administraţiei publice locale sunt Consiliul local Stolnici şi Primăria comunei Stolnici, cu sediul în satul de reşedinţă Stolnici.


CAILE DE ACCES:

Comuna Stolnici este străbătută de următoarele căi rutiere:

  • D.J. 679 Păduroiu (DN 67 B) – Lunca Corbului – Fîlfani – Cotmeana – Bîrla – limita judeţului Olt;
  • D.C.142 Cieşti (DJ 679 ) – Stolnici – Martalogi (DJ 679);
  • D.C. 149 Stolnici (DJ 679) – Stolnici (DC 142).

În afara reţelei de căi rutiere, transportul se realizează şi pe calea ferată, pe teritoriul comunei existând două staţii feroviare: staţia Stolnici, situată în satul Stolnici, accesibilă şi cu o bogată activitate de transport, şi staţia Fîlfani, aflată la 4 km est de satul Cotmeana, în câmp. Faptul că satul Stolnici este reşedinţa comunei se explică prin poziţia accesibilă la căile de transport, respectiv calea ferată Piteşti-Slatina şi drumul judeţean Piteşti – Lunca Corbului – Mozăceni-Vale.

Utile

Widget Vremea oferit de vremea.acasa.ro.

Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat pagina web

Toate informaţiile privind Programul Național de Dezvoltare Rurală furnizate prin acest site sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării.

Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.