Contact: 0747045685

citstolnici@yahoo.ro

Informatii

Lista reţelei naţionale de centre de informare şi promovare turistică

 

DETALII +

Obiective turistice

Program şi tarife ale obiectivelor turistice

DETALII +

Obiceiuri

Calendarul evenimentelor culturale, datinilor şi obiceiurilor

DETALII +

Cultura si invatamant

INVATAMANT

Pe teritoriul localităţii există un număr de 2 şcoli cu clasele I-VIII şi 3 şcoli cu clasele I-IV şi o grădiniţă, în care îşi desfăşoară cursurile un număr de 388 elevi, pregătiţi de un număr de 32 profesori, învăţători şi educatori.

CULTURA

În comună există două cămine culturale, în satele Stolnici și Fîlfani, și o bibliotecă comunală cu un fond de carte de 5400 de volume.

Căminul cultural din satul Stolnici își are sediul în aceeași clădire cu Primăria, aici fiind organizate diverse activități culturale, în special cu ocazia "Festivalului Călușului" ce are loc în fiecare an, de Înălțare, Centrul Cultural de la Pitești fiind partener. În comună există 2 formații de călușari ("Ansamblu Călușăresc").

În afară de acest festival, la căminul cultural din Stolnici se mai organizează serbări școlare, adunări informative și diferite spectacole de muzică populară și ușoară.

Comuna Stolnici dispune și de un teren sportiv, amenajat corespunzător, unde evoluează echipa de fotbal "Recolta Stolnici".

Utile

Widget Vremea oferit de vremea.acasa.ro.

Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat pagina web

Toate informaţiile privind Programul Național de Dezvoltare Rurală furnizate prin acest site sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării.

Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.